Am avut de făcut la un curs la facultate o temă cu subiectul 2 săptămâni. 2 săptămâni de când se declanşează un ceva. Eu am ales să scriu despre Api*, motanul meu pierdut de o lună imediat.
Din primul moment în care mi-a fugit motanul din braţele am ştiut că
timpul se va scurge diferit. L-am căutat sub toate mașinile, în toate
cotloanele în care credeam că s-ar putea ascunde. Zona în care l-am pierdut
este o zonă plină de case cu curţi şi implicit cu multe locuri ascunse.
Motanul meu e negru, are coada ruptă-n două locuri, e atletic și curios. Nu
mă-ndoiesc, că se va descurca, pentru că l-am educat bine, însă golul rămas în
urma plecării lui, mi-a sfâșiat inima. Am citit peste tot că primele 48 de ore
sunt esențiale în găsirea lui, așa că m-am înarmat cu răbdare, cu „sfântul
plic”, cu lanternă, cu jucăriile preferate și-am început căutările. După cum am spus
mai sus, zona în care l-am pierdut este o zonă greu accesibilă, chiar dacă este
în centrul capitalei, e un bidonvil cu foarte multe clădiri părăsite. De
altfel, locul este populat de pisici care mai de care, iar oamenii din cartier
au grijă ca acestea să aibă apă şi bobiţe, contrar felului în care au grijă de
casele lor.
Şi totuși, motanul meu nu e de găsit niciunde. Zilele au trecut parcă mai
repede ca niciodată și eu tot nu mi-am găsit Api-ul. Dimineaţa mă trezeam şi speram să-mi fie la cap şi totul să fie doar un vis urât. Psihic am fost şi încă sunt distrusă, însă nu pot lasă supărarea să-mi controleze
întreaga ființă. Cum treceau zilele mi-am dat seama că motanul pentru mine nu
era doar un simplu animal de companie. Era locul unde mă retrăgeam să sufăr
atunci când lumea mi se părea nemiloasă, locul în care mergeam prima dată să mă
bucur, practic Api pentru mine era elementul care-mi dădea puterea de a face
imposibilul posibil.
În prima săptămână, mă trezeam dimineața, îmi făceam cafeaua, mi-o puneam
la pachet, pregăteam bobițele şi plecam în căutarea lui. Așa am descoperit că
în proximitatea locului în care l-am pierdut se află Teatru de Comedie,
Sinagoga, Electrecord (pentru cine mai tine minte discurile) și foarte multe locații despre care am auzit vorbindu-se, însă până acum nu aveam idee unde
sunt pe harta. Cert este că am redescoperit Bucureștiul, chiar dacă
împrejurările au fost nefaste. L-am redescoperit strigând „Api, pis pis pis.
Unde ești mami? Hai acasă”, în timp ce șiroaiele de lacrimi îmi curgeau pe
obraji. Raţional ştiam că este aproape imposibil să îl mai găsesc, însă copilul
din mine îşi dorea şi încă îşi doreşte să apară din clipă în clipă.
În a doua săptămână de căutări, am hotărât că este momentul să și postez pe
grupuri de pisicari, în speranța că am făcut tot ce este fizic posibil să îl
găsesc. Am lipit afișe, am vorbit cu oamenii din zonă. Îmi povesteau prieteni
că nu există om care să treacă prin zonă şi să nu ştie de „motanul negru cu
coada ruptă-n două locuri”. Cumva faptul că oamenii s-au mobilizat să mă ajute
să îl caut mi-a mai domolit din suferință, însă ştim cu toţii cum e când ajungi
să stai tu cu tine în palatul gândurilor şi să analizezi momentul rupturii din
toate unghiurile posibile şi imposibile. Pe grupurile în care am postat mi s-au
dat tot felul de sfaturi, pe care cumva le-am aplicat din instict fără să mă
gândesc că există anumite reguli în cautarea animalelor pierdute.
Şi ca să nu-mi pierd minţile mi-am făcut un jurnal în care îi scriu, sub
forma de scrisoare, ce activităţi am fi făcut, cum a decurs ziua mea şi-mi vărs
suferinţa printre lacrimi în paginile goale şi lipsite de orice fel de empatie.
Ce m-a ajutat să nu pic în depresie au fost prietenii şi familia care au
ştiut exact cum să acţioneze şi mi-au mai temperat din suferinţă şi pentru asta
le voi fi veşnic recunoscătoare. Am realizat că de-a lungul timpului am reuşit
să mă înconjor de oameni care-mi fac bine sufletului şi care sunt acolo pentru
mine necondiţionat. Şi asta ajută. Ajută să ştii că nu eşti singur. Altfel
treci prin toate cu echipă.
Între timp l-am zărit pe Api, în a 3-a săptămâna, când deja mă-mpăcasem cu ideea că nu l-oi mai vedea curând. Dar vezi tu, nu știu dacă e bine ce s-a-ntâmplat pentru că în urma acestei interacțiuni sunt mai confuză ca oricând. Şi sunt confuză pentru că l-am zărit pentru o secundă, l-am strigat, m-a mieunat şi parcă a intrat în pământ din nou. Şi uite-mă cum alergam spre casa să-i iau pisicii cutia preferata să o aduc la locul faptei, să stau şi să sper ca poate poate....
La nici 10 minute de mers pe jos de locu faptei, e o zona plină, da and zic plină, e plină de pisici. Albe, negre, tărcate, mici, mari, e ca la piaţă, pe alese. Şi toate, dar efectiv toate când trec pe acolo mă aşteaptă ca pe pâinea caldă. Toate mi-s dragi, dar 2 din ele efectiv mi-au intrat la suflet. Una e albă şi are doar 3 picioare şi e atât de iubitoare, cum rar mi-a fost dat sa întâlnesc felină pân-acu. Şi a doua preferată e un motănel negru și el pe iubire maximă, dar nu la fel ca cea albă. Stăteam acum şi mă gândeam că pe cel negru l-am botezat deja e Negruţu, pe care îl strig direct UŢU, când ajung în zona, dar pe pisica albă încă n-am botezat-o. Cred că o sa îi zic Alba, cu gândul for some reason la actrița Jessica Alba, nu mă-ntreba raționamentul. Ah şi mai e Tom degețel, un piticot de pisic, mic mic şi drăguț, nu cred că are mai mult de o lună două, un nătăflet. Dac-aş sta la casă, le-aş lua pe toate să le iubesc, să dorm cu ele şi să am grijă să fie iubite. Aşa că neavând această variantă, merg zilnic pe la ele, stau şi le hrănesc, mă iubesc cu ele şi plând de fiecare dată când plec, că mi se rupe inima că eu am unde merge acasă şi le las acolo. Mă-ncalzeşte totuşi gândul că, mâine o să mă vad iar cu ele.
Cu toate astea, am momente când plec de la pisicoterapia mea şi merg spre Api şi în sinea mea mă rog să apară şi el cum îmi apare gaşca asta noua de iubitoare. Dar nu apare şi mă-ntristez şi-o iau la pas cu coada-ntre picioare şi ajung iar la gaşca gata de iubire şi-mi mai alin din tristeţe.
Mi-e dor de Api şi-mi va fi dor mult timp de-acum încolo.
* Api-numele motanului (din grecescul „αγαπώ”= iubire, api= forma prescurtată a cuvântului iubit „αγαπη”)
