Şi când a fi să
mor, vă rog de azi, cu niște dor
Să mă-ngropați la
umbră, că de arșiță-s sătulă.
Nu vreau lume
multă, vreau grup restrâns,
La umbră, departe
de lume şi spus.
Nimic nu-i mai
apăsator în închisoarea minţii ca scăpătatul soarelui,
Stau constant şi
mă întreb, dacă-n gânduri mă constrâng să fiu în al lumii rând.
E atât de cald şi
aerul e zdrobitor, mi-e dor de briza Ciprului dogoritor
Mi-e dor de
pajiștea arsă din spatele casei, să ies pe terasă să-mi iau lămâia-n plasă
Să-mi storc un
pahar în gheață divină, să pun niște miere și-apare o felină.
E a zecea
generație de pisici care trage la casa, la noi, aici...
Şi-s frumoase din
cale-afară, sălbatice dragele, dar mâncarea-i de vină
Că le atrage
mirosu' de grătare româneşti, de mirodenii şi de poveşti
Căci aici de
fiecare dată, mă-ncarc cu energie patentată de la mare dragoste de tată
Până şi când ne
certăm ador, că-l văd, că-i simt neliniştea, că nu e dor dogoritor.
E atât de cald şi
simt cu dor că şi la Mureş, la Mama Iaia pe prispă, cu-n sifon
Ghoghi s-a dus,
dar amintirea lui, cât timp oi fi, rămâne vie.
Mi-e dor, mi-e
foarte dor de el, cu el am învăţat dragostea de sat,
Cu Goghi-am fost
prima dată cu vaca, el m-a învăţat să dau cu sapa
Contrar imaginii
de orășeancă, mereu mi-a plăcut viaţa de ţară
Am învățat că
găinile fac purici,
Că porcii-s mult
mai gălăgioși în martie,
Că viaţa la oraş
rulează frumos,
Dar nimic nu se
compară cu-n asfinţit de pe un deal umbros
Să nu uitaţi ce
v-am rugat, nu staţi în umbră nefondat,
Dar mie, mie
da-ţi-mi umbră, e arşiţă
Şi nu e loc de umbră.....
