Cineva undeva mi-a zis cândva că la un moment dat o să ajung să înţeleg cu alţi ochi lumea din jurul meu.
Ploaia nu ajută la acest proces. Măcar nu mai e zăpadă.
Ceva abstract.
Faulkner şi Edith Piaf.
Chef 0.
Într-un loc foarte primitor, pe cât de primitor pe atât de singuratic şi trist.
O muzică în surdină, o ușă de lift trântită.
Toate acestea se adună în surdină întocmai că la o șezătoare în sat și creează un zumzet de plăcere dureroasă care nu se mai termină.
Lipsa de interes. Un băiat scrie pe chat niște prostii. Se vede că e la muncă, se plictisește şi bea.
Ceva simplu.
Un cântec de suflet suferind ce mângâie urechile umple acum camera tristă și goală, de o franceză romantică, ca o fată virgină pe malul mării alergând în razele perverse ale soarelui pedofil.
O carte aruncată pe podea parcă îmi face cu ochiul să îi descopăr secretul ultimilor 5 pagini. Vocea țigăncii ce vrea fier vechi începe să mă streseze.
Atmosfera din cameră se schimbă ușor ușor cu vibrația anilor 80-90. O lava lamp apare în colț, un fum se propagă în lumina globului de cristal de pe masă și parcă se întoarce înapoi în plămânul meu cu viteza sunetelor saxofonului scoase de un băiețaș de cartier și-mi provoacă tot felul de idei bizare dar inovatoare.
M-am îmbătat. Şi-mi place!
M-am îmbătat cu cuvinte.
E un amalgam de idei și imagini ce parcă sunt proiectate prin ochii mei pe peretele stricat din care cade puțin câte puțin, zi de zi câte o parte, întocmai ca un puzzle complet din care se pierd piese, ca niște pixeli arși ai unei imagini.
Abstract și frumos.
În colț doi se întrepătrund din priviri. Nu se cunosc, dar ar vrea.
El înalt, ea udă, dar nu la picioare.
Își aruncă priviri ispititoare și pline de înțeles. Se ridică și dispar în neant, parcă suflați de vânt.
Deschid ochii.
O camera de hotel, un pat gol, o oglindă și televizorul pe mut.
Vreme de căcat!
Ploaia nu ajută la acest proces. Măcar nu mai e zăpadă.
Ceva abstract.
Faulkner şi Edith Piaf.
Chef 0.
Într-un loc foarte primitor, pe cât de primitor pe atât de singuratic şi trist.
O muzică în surdină, o ușă de lift trântită.
Toate acestea se adună în surdină întocmai că la o șezătoare în sat și creează un zumzet de plăcere dureroasă care nu se mai termină.
Lipsa de interes. Un băiat scrie pe chat niște prostii. Se vede că e la muncă, se plictisește şi bea.
Ceva simplu.
Un cântec de suflet suferind ce mângâie urechile umple acum camera tristă și goală, de o franceză romantică, ca o fată virgină pe malul mării alergând în razele perverse ale soarelui pedofil.
O carte aruncată pe podea parcă îmi face cu ochiul să îi descopăr secretul ultimilor 5 pagini. Vocea țigăncii ce vrea fier vechi începe să mă streseze.
Atmosfera din cameră se schimbă ușor ușor cu vibrația anilor 80-90. O lava lamp apare în colț, un fum se propagă în lumina globului de cristal de pe masă și parcă se întoarce înapoi în plămânul meu cu viteza sunetelor saxofonului scoase de un băiețaș de cartier și-mi provoacă tot felul de idei bizare dar inovatoare.
M-am îmbătat. Şi-mi place!
M-am îmbătat cu cuvinte.
E un amalgam de idei și imagini ce parcă sunt proiectate prin ochii mei pe peretele stricat din care cade puțin câte puțin, zi de zi câte o parte, întocmai ca un puzzle complet din care se pierd piese, ca niște pixeli arși ai unei imagini.
Abstract și frumos.
În colț doi se întrepătrund din priviri. Nu se cunosc, dar ar vrea.
El înalt, ea udă, dar nu la picioare.
Își aruncă priviri ispititoare și pline de înțeles. Se ridică și dispar în neant, parcă suflați de vânt.
Deschid ochii.
O camera de hotel, un pat gol, o oglindă și televizorul pe mut.
Vreme de căcat!
No comments:
Post a Comment