Testament

 

Şi când a fi să mor, vă rog de azi, cu niște dor

Să mă-ngropați la umbră, că de arșiță-s sătulă.

Nu vreau lume multă, vreau grup restrâns,

La umbră, departe de lume şi spus.

Nimic nu-i mai apăsator în închisoarea minţii ca scăpătatul soarelui,

Stau constant şi mă întreb, dacă-n gânduri mă constrâng să fiu în al lumii rând.

 

E atât de cald şi aerul e zdrobitor, mi-e dor de briza Ciprului dogoritor

Mi-e dor de pajiștea arsă din spatele casei, să ies pe terasă să-mi iau lămâia-n plasă

Să-mi storc un pahar în gheață divină, să pun niște miere și-apare o felină.

E a zecea generație de pisici care trage la casa, la noi, aici...

Şi-s frumoase din cale-afară, sălbatice dragele, dar mâncarea-i de vină

Că le atrage mirosu' de grătare româneşti, de mirodenii şi de poveşti

Căci aici de fiecare dată, mă-ncarc cu energie patentată de la mare dragoste de tată

Până şi când ne certăm ador, că-l văd, că-i simt neliniştea, că nu e dor dogoritor.

 

E atât de cald şi simt cu dor că şi la Mureş, la Mama Iaia pe prispă, cu-n sifon

Ghoghi s-a dus, dar amintirea lui, cât timp oi fi, rămâne vie.

Mi-e dor, mi-e foarte dor de el, cu el am învăţat dragostea de sat,

Cu Goghi-am fost prima dată cu vaca, el m-a învăţat să dau cu sapa

Contrar imaginii de orășeancă, mereu mi-a plăcut viaţa de ţară

Am învățat că găinile fac purici,

Că porcii-s mult mai gălăgioși în martie,

Că viaţa la oraş rulează frumos,

Dar nimic nu se compară cu-n asfinţit de pe un deal umbros

Să nu uitaţi ce v-am rugat, nu staţi în umbră nefondat,

Dar mie, mie da-ţi-mi umbră, e arşiţă

Şi nu e loc de umbră.....