Înţelegându-l pe Bacovia

    Pe străzile Bucureştiului miroase a cadavre, dar nu ştiu exact de unde. Merg şi tot merg poate poate mirosul se va disipa la un moment dat, însă parcă pare să fie din ce în ce mai persistent. 

Poezia "Cuptor" a lui George Bacovia descrie întocmai această stare de morbid. Problema e că în poezia lui, e luna iulie, iar eu trăiesc acest moment în luna mai.

   Mă rog, voi urmări pe secvenţe dreptatea bacoviană.

Sunt câţiva morţi în oraş, iubito,
Chiar pentru asta am venit să-ţi spun;
Pe catafalc, de căldură-n oraş,
Încet, cadavrele se descompun.

 E luna mai şi plouă şi e urât şi totuşi cadavrele se descompun. Şi nu e nici urmă de soare şi nici de război şi totuşi miroase a mort constant. Chiar de-aş spune, zic deja un lucru cunoscut şi nimeni nu mă bagă-n seama pentru că nu aduc un lucru nou. Dar încep să înţeleg. Bacovia ne zice că pe timp de vară trebuie să părasim "Micul Paris" pentru că pute ca-n Veneţia. 

Cei vii se mişcă şi ei descompuşi,
Cu lutul de căldură asudat;
E miros de cadavre, iubito,
Şi azi, chiar sânul tău e mai lăsat.

   Nu încă, nu au intrat studenții în sesiune, lumea aleargă încă spre metrou, "mașină" sau troleu. Studenții în general practică acest sport minunat, de asta sunt asa în formă. Ce este foarte interesant de spus e că printre ploi, mai vine soarele şi atunci toate gagicuţele ies la plimbare. Nu iau în seama mirosul sau poate că nu-l simt, din cauza parfumului prea puternic pe care îl poartă cu mândrie. Ele nu ştiu sau poate nu vor să ştie că cele două mirosuri se îmbină şi pute şi mai tare. Aparent şi iubita lui Bacovia era bună cunoscătoare a acestui truc, pentru că în strofa ce urmează pune şi el accent pe acest lucru, chiar dacă cu o strofă mai devreme a menţionat îmbrăcămintea lejera a iubitei.

Toarnă pe covoare parfume tari,
Adu roze pe tine să le pun;
Sunt câţiva morţi în oraş, iubito,
Şi-ncet cadavrele se descompun…

   Mi-e teamă să deschid geamul că poate intră "mireasma" zilelor de mai, ce-ar trebui să fie înflorată şi plină de dulceaţa cireşelor ce-şi fac veacul printre noi. Cireşele din luna mai sunt din cele mai gustoase, oricât am încerca să ne ascundem după deget. Şi nu doar cireşele se coc acum, ci toată natura învie oricum. Anul acesta mai mult cu iz de mort decât cu iz floral, îmbibat de polen care trezeşte în cei alergici o reacţie neplăcută de nas înfundat îmbinat cu strănutat, care are leac în pastilele cele de toate alergiile.

   Deci Bacovia ştia ceva ceva şi în felul lui mai sadic, l-aş numi, ne-a prevestit cumva ce ne aşteaptă. Ce-i drept, nu a menţionat şi zonele în care acest miros dispare sau mai mult, nu există. Sau poate, mă gândesc eu, aşa a vrut el, să ne lase în ceaţă, pentru a avea bucuria de a-l înțelege, trăind pe propria piele experiență.