literatura nu miroase bine dacă nu e lângă un Versace sau un Gucci

        Nu-mi place să scriu la calculator. E impersonal aşa. Nu pot să pun cercul pe i şi nici să fac două tipuri de s. Şi mai e o problemă. Că am unghii. Şi la tastatură, deci cum să îţi zic, e puţin de lucru. Cumva o înţeleg pe mama. Frate, măcar ea nu e obișnuită. Dar nu asta e problema. Deci mie atâta de tare nu-mi place să scriu la tastatură, că am ajuns să scriu scrisori, doar de dragul de a scrie de mână.

Că noi de mână nu mai scriem şi nu mai suntem autentici. Suntem niște litere identice în spatele unor abonamente cu o viteză mai după posibilităţi. Dar stai, că acum avem şi emoji şi Gifuri şi bla bla să poţi fii şi mai fals. Şi ajungi în pula mea la întâlnire reală şi te panichezi. Că nu e ecranul şi nici mouse-ul care să vină să dea un click să bage o piesă să intre pe un site să-ţi creezi o identitate. Şi taci. Şi când taci e atât de multă liniște că poți auzi goliciunea creierului tău la cât de mult ai putut vorbi despre nimic. Pentru că în general socializezi, dar nu vorbești. Băi, deci ca să ne înțelegem. Eu vorbesc mult. Dar nu mult, chiar mult. Doar că ştiu să scriu. Pentru că în timp ce scriu cumva vorbesc, cu mine, în capul meu, în timp ce mă gândesc cum scriau alţii pe care i-am citit când n-am vorbit. C-a fost o perioadă când am tăcut mult şi am plâns şi mai mult. Dar aşa ampulea, că observam, tăceam şi treceam mai departe.

       Şi cum observam aşa diverse, observ ceasul, se repeta intervalul, ştiu am citit despre, cumva ceva, whatever. Mă incită, dar mi se activează raţionalul din mine şi spune e doar o coincidenţă. Zilnică. Şi cum zilnic încerc să fac ceva nou, că aşa zic studiile. Câteodată îmi iese, câteodată nu, însă şi când îmi iese e ceva  major.

      Deschid ochii sunt putin incetosati, imi simt urmele de pernă pe faţă. HA! Nu am visat, chiar am mutat mobila aseară. De asta am dormit aşa de bine. Cred totuşi că am stricat dulapul cu haine, nu de alta, dar spatele nu mai e neapărat ataşat la restul dulapului, iar sertarele...well...trebuie să rearanjez dulapul. DAR CUI II PASĂ, MI-AM MUTAT MOBILA ÎN CAMERĂĂĂ! Habar nu ai cât de fericită sunt. Mă uitam pe antene la Insula Iubirii aseară şi de atâta entuziasm am zis că trebuie să fac ce îmi doresc deja de jumatate de an să fac. Nu mai repet că deja ştii.

     Şi fix cum deschid ochii acum am oglindă şi cutia de vin pe care am recondiţionat-o şi am transformat-o în cutie în care am strâns tot ceea ce înseamnă machiaje. Lângă ea am un fel de altar dedicat, mie, evident. Poze cu mine, prieteni cu mine, familia, eu cu tata la masă mâncând e poza mea preferată. Practic imaginaţi-vă doi moldoveni înfometaţi, care au iesit din post şi s-au asezat la masă după ce au trudit lângă foc întreaga zi. SAVAGE! Deasupra pozelor, am o harta de waha. Waha, un loc magic, unde nu e loc de tragic. Sub altarul dedicat mie, am evident încă un dulap, în care sunt cărţi şi parfumuri. Pentru că literatura nu miroase bine, dacă nu e lângă un Versace sau un Gucci.

Şi mai timid aşa, parcă să nu deranjeze zenul camerei, e biroul de creaţie, cu pc, boxe şi toate cele necesare unui birou fără sertare. Adică o masă de la Ikea luată la ofertă şi adusă cu autobuzul, că doar lumea-n Bucureşti trăieşte visul capitalei pe sistemul lefter popescu. Şi adie vântul şi miroase a ploaie şi cafea. Cred că a ieşit vecina de vizavi pe balcon să citească presa. Cealaltă vecină înca nu s-a trezit că mă trezeam şi eu de mirosurile de le emană bucataria ei. Dar mai dorm oleacă, e abia 6:30.

     Şi mă ridic timid din pat, mă duc la baie, siesta de dimineaţă. Dimineaţa mea începe de la ora 12, ca sa ne înţelegem. Şi îmbuc ceva, poate reuşesc să fac şi o cafea, începe pregăteala. Că cel mai anevoios proces e: " Ce styling facem azi?" ca o adevarată cocalară. Şi schimbă ţinute şi împătureste şi fă-ţi şi desfăţi părul şi rujează şi şterge. Ca într-un final să revin la prima ţinută şi să o îmbin cu înca două trei chestii şi aia e. Şi se face două şi plec.