Sunt în metrou și mă uit în gol pe fereastra
întunecată ce străbate tunelul luminat obscur. E prea aglomerat ca să
pot face orice. Sunt ca o sardea, într-o mini conservă care circula pe sub
pământ. Un fel de pește fără fetițe.
Nu aud nimic în jurul meu, pentru că gândurile mele sunt
departe de locul în care mă aflu. Mă plimb de pe un continent pe altul, văzând
cu ochii minţii civilizații de mult apuse și cunoscând mentalități și obiceiuri
atât de diferite.
Acum sunt prin Grecia, stau cu Socrate la o
cafea, explicându-i situația actuală din Romania. El îmi povestește cum nu a
aflat ca nevastă'sa îl înșela cu un student, din cauza testului său suprem și
în concluzie nu este apt să mă ajute cu dilema mea. Îmi recomandă să merg în
India, să vorbesc cu Buddha. El știe să atingă Nirvana, deci e mai apt decât el
să îmi poată răspunde dilemei ce o port.
Metroul se oprește brusc...și călătoria mea în
India e spulberată de vocea mecanicului de metrou care anunță ca trenul circulă
în direcția Cartierului Militari și că va staționa 2 minute. Știu că la
Politehnica va cobori jumătate de metrou, aşa că încerc să îmi fac loc printre
oameni să pot reveni la călătoria mea.
Şi-am plecat în India în căutarea lui
Buddha. Îl găsesc destul de ușor, e la un gând distanţă. Meditează.
Mă așez lângă el și încep să meditez și
eu. Ne intersectam gândurile și....
Înainte să apuc să îl întreb ceva, se aude pe fundal stația
la care trebuie să părăsesc acest spațiu mistic și primitor.
Voi reveni...curând și repede.
No comments:
Post a Comment