Câmp de flori deasupra unui cimitir de gânduri scurse din tartarul minţii

Aleg să te numesc Narcis pentru că momentan asta ești, un narcisist care se alege pe el, și zic alege pentru că te doare-n metrică de tot ceea ce te înconjoară.

E foarte simplu să ceri validare însă e foarte greu să accepți când cineva te citește pentru ceea ce ești, și anume, un egoist care se pretinde a fi un câmp de flori.

Câmp de flori deasupra unui cimitir de gânduri scurse din tartarul minții încețoșate de smogul aberațiilor pe care ţi le pui pe iterație cu prima ocazie în care ţi se dă posibilitatea.

Şi-mi pervertești gândirea, îmi înceţoşezi privirea aruncând beaturi ce vor să mă dea pe spate, să mă facă să-mi desfac picioarele ca să-ți golești parțial sau în întregime frustrările imperfecțiunilor ce te-au adus unde ești astăzi.

Stai cu lunile să scrii, drămuiești cu atenție cadența gramelor, dar uiți că realitatea te afectează mai mult decât vei recunoaște vreodată. Degeaba ești genial în stihuri, dacă vorbele tale de zi cu zi sunt mai false decât plasticul așa ziselor dive din realitatea asta virtuală în care cumva toţi am fost atraşi cum erau odinioară pirații atrași de melopeele nimfelor.

Şi tu chiar crezi în sinea ta că dacă mi-am plecat atenția și mi-am oferit dragostea mă deții. Doare să accept că am crezut în oameni și mai ales că am crezut că muzica e răspunsul la durere. O fi, pentru unii, dar pentru mine, muzica e o literatură a mișcărilor.

Pe mine muzica mă face erosul thanatosului tău, dar tu ești prea limitat ca să poți cuprinde întrega mea fiinţă într-un catren mediocru. Şi vin cu știința care mi-e cumva unica cunoștință și-ți desființez poetica de cartier, dobandită-n albume şi-n merchendise şi-n ce miniciuni îţi mai spui tu ţie, de fiecare dată când te uiţi în oglinda sufletului pustiit de amăraciunea falsului care acum ţi-a deveit realitate.

E trist.

E foarte trist.

Si mi-e milă şi silă şi-aş vrea cumva să te ajut, dar păcura ce te-nconjoară e greu de străbatut şi chiar de pot să o pătrund, nu cred că voi savura plăcerea descoperirii. Nu eşti şi nu vei fi complet niciodată când pretinzi a fi ceva ce nu ești. Şi zic ceva, pentru că pentru a fi cineva trebuie să nu accepți a fi un lucru oarecare.

Când vei accepta să te iubeşti pe tine, vei uita de Narcis şi de cufundarea în adoraţia sinelui. Vei descoperi multe, iar timpul te va învăţa că oricât de mult fugi tu de tine, la un moment dat, când nu te vei aştepta, bam, te va lovi sinele cum loveau în trecut albii negrii pe plantații.

E greu, ştiu, dar tu încă nu ştii asta încă.

Şi nu vei ştii mult timp, că eşti înconjurat de farisei ce te divinizează.

Dar ce-i pe val, ca valul trece.